Iron Maiden.

Daca cineva mi-ar fi zis ca in 2010 voi fi fotograful uneia dintre trupele care imi plac cel mai mult, nu l-as fi crezut. Formatia asta si muzica ei au fost atata timp cu mine si in capul meu, incat ce s-a intamplat saptamana trecuta nu a fost nici mai mult, nici mai putin decat un vis devenit realitate.

Am atatea amintiri cu trupa asta inca de pe la 15 ani, practic am crescut cu ei, am prins perioada de glorie cand ascultam albumele pe caseta. Le tineam impreuna cu altele, intr-o cutie pusa deoparte, ca pe niste obiecte pretioase. Stiti si voi cat de valoroasa era muzica dupa revolutie. Nu o gaseai peste tot, si de majoritatea datilor faceai rost de ea pe niste casete contrafacute.

Am fost la concertul lor in 2008 si mi s-a parut demential. In 2010 s-au aliniat stelele si Liviu impreuna cu Iconica, Emagic, Imagistica si multi altii au reusit sa ii faca sa devieze de la traseul lor mondial prin Cluj, mai precis Polus. Era o oportunitate unica.

Pe Liviu il stiu din 2008 si am cu el o relatie speciala. Nu vorbim prea mult, functionam amandoi in regim militar, ne intelegem din priviri. Am avut intotdeauna respect pentru cat de multe poate sa isi ia pe cap fara sa-si piarda controlul, pentru conditiile extreme in care poate functiona, pentru adaptabilitatea lui si dispozitia de a-si atinge telul chiar si cu pretul auto-distrugerii. Incapatanarea in forma pura.

Poate de aia ne intelegem asa bine.

Cand a venit sa anunte ca Iron Maiden vine la Cluj, in stilul clasic, am avut o convorbire scurta:

“Deci, au nevoie de un fotograf?”
“Hehe, **** ****!”, si rade.
Dupa un moment de pauza:
“Sa vedem.”

Trec doua luni si stresul organizatoric incepea sa se simta. Ca si cu orice eveniment mare, il anunti, raspandesti vestea, il promovezi, insa numai pe ultima suta de metri simti feedback-ul, mai ales cand toti isi cumpara bilete in ultima clipa. Pana atunci esti lasat prada dubiilor, presiunii si riscului. E o cale dura fara intoarcere, pe care nu multi o pot indura. Odata ce te-ai aruncat, tii pumnii stransi si speri la ce e mai bun.

Cu putin timp inainte de inceperea lucrarilor la scena primesc vestea ca sunt acreditat fotograf oficial. Extaz in forma pura. Nu stiu daca ati simtit vreodata ca sunteti alesi. Asta era in sufletul meu atunci.
Era unul din acele momente..

A urmat o saptamana legendara. Saptamana dinaintea Concertului.

/ asta e un post lung, asa ca aveti rabdare ca e o intreaga poveste la mijloc. /

ZIUA 1

In prima zi s-a instalat tribuna VIP, care a aparut acolo din practic nimic. E uimitor cat de bine si fara oprire s-au stiut misca oamenii aia, avand in vedere ca lucrarea a inceput la ora 2, iar seara o tribuna de 1000+ locuri era acolo. Mi-as dori oricand sa fac parte dintr-o asemenea echipa. Toti se cunosteau intre ei, stiau exact ce trebuie sa faca, nimeni nu incerca sa scape de indatoriri si pe deasupra nici nu faceau pauza.

ZIUA 2

A doua zi a aparut scena, tot asa pe la amiaza. In cateva ore deja prindea contur. De la ceva camioane pline cu marfa s-a ajuns pana la sfarsitul zilei sa fie amplasat scheletul scenei.

ZIUA 3

Am uitat sa zic, dar in fiecare dimineata ne urcam pe acoperisul de la Polus sa montam o camera ce urma sa inregistreze toata constructia scenei in cele 6 zile. Urmeaza sa fie facut un filmulet time-lapse unde se va vedea pe fast-forward cum se ridica. Inca nu am avut timp de el.

Basically, asta faceam in pozele de mai jos.

Deja din a treia zi, lucrurile au inceput sa aiba un ritm din ce in ce mai rapid. De la ora la ora vedeai ca a mai aparut ceva in peisaj. Inca o data am ramas uimit sa vad cat de bine lucreaza baietii. Profesionisti din toate punctele de vedere.

Arata grandios.

ZIUA 4

In ziua 4, lucrul continua in acelasi ritm infernal.

ZIUA 5

Tot sus pe Polus in ziua de dinaintea show-ului. Am prins cateva zile infernal de calde, bitum-ul de pe acoperis era asa de incins incat trebuia sa te misti continuu ca sa nu friga.



Sound-check-ul si scena era aproape gata.


Era ce sa vezi, nu ma mir de cei cativa trecatori ce s-au oprit sa admire privelistea. Era un pic suprarealist sa vezi asa ceva in parcare la Polus.

Primii rockeri.

Dragos si cu mine mai duceam una alta la productie, cand aparea cate-o urgenta.

ZIUA 6

A venit si ziua finala. Delir total. Oamenii au inceput sa se stranga de dimineata, au dat buzna la 5, au cantat la Cargo si s-au rupt pe Maiden!

Deja cuvintele sunt in plus, pozele vorbesc de la sine.

Vreau sa ii multumesc lui Liviu si echipei Iconica, pentru stresul indurat si faptului ca au creat o oportunitate unica, la Cluj. Stiu ei asta.

Pentru toti ceilalti ROCK ON!